Dacă ai vaselină în casă, fugi şi scoate cutiuţa de pe unde ai ascuns-o, pentru că VIAŢA TA ESTE PE CALE SĂ SE SCHIMBE!

Folosirea vaselinei te poate ajuta în multe aspecte. Pe lângă faptul că este un produs comun, pe care îl vei găsi în orice farmacie, oricare butic sau supermarket şi este ieftin, te va ajuta fără îndoială. Iată care sunt cele mai tari 12 secrete despre folosirea vaselinei:


Dacă aplici puţină vaselină pe piele, în zonele cu probleme (piele crăpată, iritată), vei vedea că aceasta va acţiona rapid, hidratandu-ţi pielea în profunzime. Reţine acest sfat dacă ai pielea sensibilă.


Dacă îţi hidratezi zilnic buzele cu produse care conţin vaselină, bravo ţie! Vei avea buze minunate, fără prea mult efort, iar asta nu va dispărea odată cu schimbările vremii, când buzele se crapa.


Pentru gene mai lungi şi mai dese, pune puţină vaselină pe pleoape şi lasă să acţioneze peste noapte. Peste puţin timp vei vedea diferenţa.


Dacă ai sprâncene prea stufoase sau din contră, rare, vaselină poate să rezolve şi aceste probleme estetice.


Aplică vaselină pe piele înainte să te vopseşti, va ajuta să nu te mai murdăreşti, depăşind conturul.


Este fabulos cum poate să îţi hidrateze tenul, iar dacă ai cearcăne sau riduri de expresie, cu siguranţă nu te vei mai plânge după.


Pentru a combate mătreaţa. Lasă jumătate de oră la rădăcina firului de păr, a doua zi se va vedea diferenţa.


Ai uitat să îţi cumperi demachiant? Nu te panica, tot vaselină te va salva şi din această situaţie.


Te confrunţi şi tu cu problema vârfurilor despicate, dar amâni să mergi la coafor pentru a-ţi reîmprospăta frizura? Atunci unge vârfurile cu puţină vaselină, le va hidrata şi părul tău nu va mai arăta ciudat.


Vrei să îţi vezi obrajii mai rumeni, ca şi când te-ai fi ruşinat de ceva sau eşti entuziasmată? Pentru roşeaţa din obraji… vaselină.


Nu reuşeşti să îţi faci manichira până nu eşti toată plină de oja, dar fă un contur cu ajutorul vaselinei şi îţi garantez că nu vei mai avea probleme.

Adaugă comentariu

Website-ul foloseste cookies. Continuarea navigarii pe website reprezinta acordul tau privind prevederile aplicabile disponibile aici.x