Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din California au combinat celule umane stem cu ADN-ul porcin, cu scopul de a crea un pancreas uman în interiorul unui porc. Evident, reușita a stârnit numeroase controverse, în special de ordin etic. Planul sună radical, dar criza donatorilor de organe din toată lumea e o problemă foarte gravă.

În fiecare zi, mor câte 30 de oameni aflați pe lista de așteptare, iar oamenii de știință au încercat să găsească o variantă viabilă pentru cererea din ce în ce mai mare de organe. Practic, echipa de la Universitatea din California a combinat celule stem cu ADN porcin în interiorul unui embrion porcin.

Embrionul hibrid a fost lăsat să se dezvolte 28 de zile, înainte ca echipa să studieze țesutul format. Au descoperit că embrionul se transformă, treptat, într-un porc normal cu un pancreas uman. Pablo Ross, liderul echipei de oameni de știință, a spus că speră ca pancreasul să aibă aproape exclusiv celule umane și să poată fi compatibil pentru transplant.

Așadar, porcii ar putea fi incubatoare pentru organele umane, cu efecte adverse aproape inexistente. Porcii ar avea vieți normale, cu excepția condiției „speciale”. Totuși, Institutul Național pentru Sănătate din SUA refuză să ofere fonduri pentru astfel de experimente, în special din pricina chestiunilor etice.

O altă problemă ar fi transmiterea bolilor de la porc la om. Aceasta a fost parțial rezolvată anul trecut, de o echipă de oameni de știință de la Școala Medicală Harvard, care a editat cu succes genele unui porc, astfel încât să șteargă 60 de copii ale unui retrovirus. George Church, liderul experimentului respectiv se declară entuziasmat de noul studiu și crede că editarea genelor ar putea asigura o sănătate a organelor superioară celor provenite de la donatori.

Totuși, succesul nu a rămas neumbrit de către criticii furibunzi, aceștia reacționând cu maximă indignare la ştirile despre proiectul inedit. Ei au descris metoda ca fiind „oribilă” şi au adăugat că ar reprezenta un atac asupra integrităţii umane.

Adaugă comentariu

Website-ul foloseste cookies. Continuarea navigarii pe website reprezinta acordul tau privind prevederile aplicabile disponibile aici.x